Despre Spectatori

Despre latura voyeuristică a spectatorului la Teatrul Maghiar de Stat Timișoara.  Detalii naive, total lipsite de profunzime, din viața și moartea unor spectatori, este un manifest satiric asupra noastră, a spectatorilor. De la generația smartphone, maneliști, rockeri, parlament la oricare altă tipologie de spectatori, care vă trec prin minte, toți sunt vizați și prezentați pe cât de serios, pe atât de tandru- ironic. (Până și Mickey Mouse, Frida Kahlo și cvasi Monica Bellucci își găsesc locul în povestea, regizată și scrisă de Radu Afrim.)

afis-spectatori

Dincolo de poveste, spectacolele lui Radu Afrim sunt întotdeauna un regal de imagine, straturi, adâncimi, reverie și frumusețe vizuală. La fel face și Detalii…, construind în mai bine de două ore și jumătate, o lume fabuloasă,  folosindu-se de detalii din muzică, cinema, teatru și arte plastice. În același timp, această lume fabuloasă, este o continuă călătorie imagnară  presărată cu burlesc, film mut, film noir, thriller, baroc, ba chiar istoric, căci toate scenele din viața și moartea spectatorului sunt puternic schițate de vizual, adeseori naraținea fiind lăsată în urmă de estetica cadrelor vizuale.

Și pentru că din când în când, satira, umorul (câteodată negru) are nevoie de câte o doză de realism, povestea spectatorilor, ilustrează și duritatea scenei, despre care noi, publicul, în cele mai mutle cazuri, nu avem nici cea mai mică idee. Este ca și cum regizorul, împreună cu actorii, si-au dat mâna în ne arata nouă, ce și cum zăresc în sală, în timpul actului artisctic:

Ar trebui să renunț la actori. Ar trebui să construiesc o poveste crazy de tot cu spectatorii! Cum aş putea să-i fac pe spectatori să acţioneze în transă, să-şi trăiască la intensitate maximă o oră jumate din viaţă, un concentrat de viaţă excentrică, fără reţineri, tabu-uri şi prejudecăţi, timp de nouăzeci de minute? Cum aş putea să le dau spectatorilor iluzia că viaţa lor poate fi la fel de magică și imprevizibilă ca o piesă de teatru atât de bine scrisă…. încât traversează secolele… cu lejeritatea cu care o leoaică traversează o savană plină de flamingo roz. Ba chiar mai mult decât atât. Cum aş putea să-i fac pe spectatori să ignore total ce se întâmplă pe scenă şi astfel ei să devină buricul pământului, acolo în sală, timp de o oră jumate?- Radu Afrim

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s